vineri, 30 martie 2012
miercuri, 28 martie 2012
Dictionarul drogatilor din Bucuresti !
„Medicamente pentru mama”, „ouă” sau „minute”. Toate aceste expresii
înseamnă, de fapt acelaşi lucru: cocaină. Cel mai scump drog de pe piaţa
românească reprezintă totodată una dintre distracţiile preferate ale
multora dintre clienţii cluburilor de lux din Bucureşti.
500 kilograme de droguri au capturat poliţiştii români anul trecut. Din acestea, aproape jumătate sunt halucinogene de mare risc, cum ar fi cocaină, a căror valoare de piaţă ajunge la aproximativ 20 milioane de euro. Cifrele, deşi impresionante, reprezintă doar o parte din consumul real de stupefiante din România, căci acest obicei se răspândeşte tot mai mult în ţara noastră. Iar clienţii cluburilor de lux sunt principalii cumpărători de cocaină, cel mai scump drog de pe piaţa românească. Tocmai de aceea, câştigurile pentru traficanţi sunt colosale. La un kilogram din această substanţă distribuit în discotecile de fiţe se câştiga şi 100.000 de euro, scrie romanialibera.ro.
Ionel Gae, cunoscut în cluburile de fiţe din Bucureşti şi ca „Bebe”, a fost reţinut în septembrie 2010 în timp ce primea din Spania un colet cu 600 de grame de cocaină, ascunsă în pereţii unei lăzi frigorifice. Reţinerea şi apoi arestarea lui „Bebe” puneau capăt astfel unei acţiuni de jumătate de an care a avut ca scop descoperirea unuia dintre principalii distribuitori de cocaină din cluburile Gaia, Fratelli şi Turabo.
Ionel Gae era foarte suspicios cu clienţii cărora le vindea halucinogene, se arată în rechizitoriul procurorilor, de aceea, pentru a intra în cercul său, ofiţerii Serviciului Antidrog Bucureşti s-au folosit chiar de un apropiat al traficantului, care a devenit ulterior martor protejat. „Bebe” le-a oferit codificat cocaină ofițerilor sub acoperire la preţul de 100 de euro gramul. Iar ei au cumpărat trei grame. „Ionel Gae păstra punguţele într-un pachet de ţigări, unde mai avea şi altele”, arată, într-o declaraţie de la dosar, unul dintre ofiţerii acoperiţi.
Deşi probele erau suficiente pentru anchetatori, aceştia au decis să pună sub ascultare telefoanele lui Ionel Gae şi au descoperit că acuzatul discuta codificat cu clienţii săi. După arestarea sa, chiar „Bebe” a fost cel care le-a explicat procurorilor codurile. Astfel, gramele erau transformate în minute, de exemplu „10 minute = 10 grame”, dar cele două părţi mai foloseau şi alte expresii pentru a stabili întâlniri şi preţuri, precum: „să-mi spuneţi unde vă aduc maşina”, „vreau să îmi încarc cartela” sau „o sută de euro şampania”. Într-o discuţie interceptată, un client îi spune distribuitorului că aduce maşina la el, „la tinichigerie”. Apoi, în cadrul aceleiaşi convorbiri, clientul se răzgândeşte şi afirmă că un prieten „vrea să plece în concediu şi are probleme la jigleor”.

luni, 26 martie 2012
vineri, 23 martie 2012
miercuri, 21 martie 2012
Biserica Sfanta Vineri, Drumul Taberei
Biserica Sfanta Vineri cu hramul Sfanta Vineri si Sfantul Ierarh Martir Antim Ivireanul a fost ridicata dupa modelul Catedralei Sfintei Sofia din Constantinopol, in cartierul Drumul Taberei. Piatra de temelie a fost asezata in anul 2002, iar in 2007 bisrica a fost tarnosita.La temelia Bisericii au fost zidite caramizi din vechea biserica Sfanta Vineri din Bucresti, care a fost demolata abuziv, in 1987. Biserica are 37 de metri in lungime, 23 de metri in latime, iar inaltimea este de 33 de metri.
Parohia Sfanta Vineri- Drumul Taberei a luat fiinta in anul 1998, in urma insistentelor credinciosilor din cartierul Drmul Taberei, care erau vitregiti de lipsa lacasurilor de cult. Astfel, la initiativa preotului Nicolae Burlan, a fost adusa o bisericuta de lemn dezasamblata din comuna Vicovul de Jos din Judetul Suceava si reasamblata pe un teren al Ministerului Apararii Nationale situat in strada Brasov, nr. 21C. Biserica din lemn a fost sfintita in anul 1998 cu hramul Sfintei Cuvioasei Parascheva
Pentru ca biserica de lemn s-a dovedit neincapatoare pentru cei peste 1000 de credinciosi care participa in mod regulat la Sfintele slujbe, s-a luat hotararea de a se construi o biserica din zid, de dimensiuni mai mari, absolut necesara unui cartier, ca Drumul Taberei. In ziua de 29 septembrie 2002 a fost savarsita slujba de punere a pietrei de temelie a noii biserici, iar in data de 11 noiembrie 2007, in prezenta a mii de credinciosi, a fost tarnosita biserica Sfanta Vineri, nou construita
Atasez o poza cu biserica Sfanta Vineri, cand era demolata si inca patru poze din acea poza (sectionata si marita). Toate pozele sunt alb-negru. Singura poza color este de la Biserica Santa Vineri Noua...
Date de contact Biserica Sfanta Vineri Noua :
Strada Brasov, numarul 21C
Telefon : 021/ 7464444
R.AT.B. - 41, 105,168,268,368 si 668
ps : Acest sfarsit de saptamana il voi petrece alaturi de fratii mei, de peste Prut, la sarbatorirea celor 94 de ani de la unirea Moldovei cu Romania !

luni, 19 martie 2012
vineri, 16 martie 2012
joi, 15 martie 2012
Ziua Curiozitatii - Cum s-au inventat micii
Pe vremea când strada Covaci de azi se numea Strada Nouă, arteră abia
trasată şi în curs de modernizare la mijlocul secolului al XIX-lea,
Bucureştiul devenise focarul pregătirilor de schimbare revoluţionară,
chiar şi din perspective culinare.
Berăriile, cafenelele şi mai ales cârciumile deveniseră adevărate
centre de propagare a noului şi locuri unde dezbaterile politice se
întindeau până târziu în noapte.
Pe strada cea nouă, ulterior Covaci, pe locurile unde se unea cu
strada Soarelui(astăzi o mică stradelă) se afla cârciuma lui Iordache
renumită pentru varietatea cârnaţilor preparaţi la grătar de cârciumar.
Un obişnuit al locului a fost publicistul, în vogă pe atunci,
N.T.Orăşanu, care-şi pregătea pamfletele şi articolele de fond discutând
timp îndelungat cu tabăra iubitorilor de progres.
Într-una dintre acele nopţi albe, când discuţiile contradictorii nu
mai conteneau, cârciumarul Iordache a rămas fără maţe de oaie pentru a
pregăti cârnaţii săi tradiţionali. Cum pofta mesenilor era în toi,
N.T.Orăşanu i-a cerut cârciumarului să pună pe grătar amestecul de
ingrediente al cârnaţilor rămaşi fără maţ. Iordache Cârciumarul a
pregătit astfel ceva ce nici el nu ştia prea bine cum va ieşi, însă
reţeta încropită atunci, la sugestia publicistului gurmand N.T.Orăşanu a
rămas de pomină şi a traversat veacurile şi generaţiile. Într-acea
noapte, cârciumarul Iordache a preparat întîia oară vestiţii mici.
Porecliţi aşa din cauza mărimii foarte reduse în comparaţie cu verii lor
cârnaţi „clasici”. Imaginea vestitului restaurant, ataşata acestui
text, a fost tipărită în Anuarul Presei Române şi al lumei politice din
anul 1912. Aşadar, locul de naştere al micilor a fost pe strada Covaci
nr. 3, un de se afla resturantul „La idee”, tatăl lor a
fost publicistul N.T.Orăşanu iar naş le-a fost, vestitul de-atunci
cârciumar, Iordache N.Ionescu.
luni, 12 martie 2012
Cu pieptul inainte...
Oameni buni, suntem la jumatatea lunii martie si primavara se tot lasa asteptata Mie imi place frigul, dar conform calendarului acum ar fi timpul unei primaveri frumoase. Se pare ca inca nu avem parte de ea...Asta e, mergem cu pieptul inainte !
Din pacate, la serviciu cred ca am zilele numarate. Sper totusi sa ma insel...Vineri am aut o discutie aprinsa cu unul din sefii mei. Asta e, daca nu ma duce capul, poate nu pot avea aceasta functie (meserie), cu toate ca-mi place la nebunie, pentru ca am activitate tot timpul si ce-i drept am si o zona frumoasa de 'fructificat'. Asadar o sa vedem noi ce va fi.
In acest sfarsit de saptamana m-am distrat maxim, dar mai lipseau cateva persoane din tablou. e vorba de Alina Bucur si de Lorena Matei.Am fost cu Ada, Cristina Andrei Fudulica si iar un Andrei in club si ne-am distrat super tare. Am dormit putin si asta nu ca am fost in cluburi, ci din cauza faptului ca Eliza (nepotica mea) m-a trezit sambata de dimineata la pra 7:30. De ce credeti ca m-a trezit la ora aceea ? Va spun eu :pentru ca ii era foame ! Am fost afara cu ea si sambata dar si duminica, iar duminica m-a trezit la 10:30..Astept si eu sa via vara, cu toate ca-mi place iarna...Astept sa vina vara pentru ca vreau soare, mare si distractie. O sa va atasez cateva poze din acest sfarsit de saptamana. Va doresc o saptaman minunata..!
Si iat-o pe Eliza la 4:30 dimineata.

vineri, 9 martie 2012
miercuri, 7 martie 2012
Problemele R.A.T.B.-ului identice cu ale I.T.B.-ului
O ancheta a Televiziunii Romane, realizată în 1980, a scos la iveală un
transport public depășit, prost manageriat și cu dotari rudimentare.
Asta în contextul în care rețeaua de metrou avea doar șase stații iar pe
hârtie traficul de suprafață „mergea” strună.
În 1980 transportul public din București era zilnic pus la grea încercare. Numărul impresionant de fabrici din Vestul şi Sudul Capitalei trebuia „alimentat” dis-de-dimineaţă cu oameni ai muncii. Seara aceeași problemă: oamenii muncii trebuia trebuia transportaţi către cartierele-dormitor, pentru odihnă. Cum planurile lui Nicolae Ceauşescu cu metroul bucureştean erau abia la început, acum 32 de ani era funcţională doar magistrala 1 între Timpuri Noi și Semănătoarea (actuala Petrache Poenaru) cu o lungime a liniei de 8,63 km și 6 stații. În aceste condiții cele patru milioane de călătorii zilnice era asigurate în mare parte de transportul în comun de suprafaţă care trebuia să-şi facă loc, spre exemplu, printre cele 10.000 de vehicule care treceau într-o oră de flux intens prin intersecţia de la Universitate.
Flux si reflux pe magistralele capitalei - o ancheta tvr din anul 1980
Maşinile vechiului RATB, intitulat atunci ITB (Întreprinderea de Transport Bucureşti), transportau într-o oră, şi numai într-un singur sens, 35.000 de călători pe magistrala Nord -Sud, 20.000 pe magistrala Est-Vest şi 31.000 pe bulevardul Armata Poporului, arata ancheta Televiziunii Romane. Pe lângă cifrele prezentate, materialul aducea în prim-plan şi chestiuni care arătau putreziciunea sistemului: risipa de motorină din autobaze, timpul de aşteptare al călătorilor în stații care de multe ori sarea de 30 de minute, mizeria din autobuze sau kitsch-ul din cabinele şoferilor. Ancheta, intitulată “Flux şi reflux pe magistralele Capitalei”, are însă un strop de neverosimilitate: într-o societate cu economie planificată, în care propaganda de partid impunea ca până şi ştirile să respecte un anumit tipar, este aproape de neînţeles cum un astfel de material a putut aduce prejudicii de imagine unei companii de stat condusă de un politruc din nomenclatura comunistă.
Problemele care sunt acum in trafic, nu sunt deazi, sau de ieri . In urmatorul clip, veti vedea ca probleme in trafic, erau si in anii 70. Cu toate ca erau putine masini, probleme erau..Un sofer al ITB-ului, spune ca aglomeratia se produce din cauza celor care au masini, ca stau acasa pana in ultima clipa, dorm mai mult si pleaca la serviciu cu cateva minute inainte de a intra la lucru...Ce gandire, ce om...Genial...Mare om.
Chiar daca au evoluat lucrurile (mentalitatea angajatilor, dar si mijloacele de transport in comun), si acum sunt zone in care stai la autobuz de-ti vine rau. Sunt linii de tramvai care circula destul de des, dar nu poti urca in vagon, pentru ca este plin ! Ca si acum 30 de ani, managementul companiei este prost condus ! Daca vreti sa vizionati tramvaie, autobuze, troleibuze care apartineau regiilor de transport in comun din majoritatea oraselor din tara, dar si ex-tramvaie si alte automobile care apartieneau regiilor, va recomand saitul acesta www.ratb.stfp.net . Gasiti mijloace de transport in comun, de la fiecare linie de transport din Bucuresti, dar mai aflati si unde gasiti mijloace de transport asemanatoare.
Daca sunteti pasionati de mijloacele de transport in comun (autobuze, tramvaie sau troleibuze) puteti vizita muzeul RATB, situat pe strada TRAPEZULUI nr 4, din sectorul 3, la complexul sportiv RATB ( Informaţii: 031.425.04.82 ). Puteti ajunge cu metroul pana la statia 1 Decembrie 1918. Muzeul se alfa in spatele pietei Trapezului..
Daca nu v-am plictisit si mai aveti chef, puteti viziona urmatorul film didactic facut in anii 80 de ITB pentru instruirea controlorilor ( filmul este tradus si in engleza ! )
p.s. - acest film dureaza aproape 48 de minute !
Ca sa pun si cireasa de pe tort, va mai dau ceva de vizionat. Doua video-uri in care veti vedea autobuze si troleibuze care au circulat in Bucuresti. In primul video autobuze si troleibuze care au circulat pana in 1990 dar si cateva autoutilitare, iar in celalalt filmulet, autobuze care au circulat in Bucuresti dupa anul 1990.
p.s.- Astept comentarii
Vizionare placuta..Toate cele bune !

luni, 5 martie 2012
sâmbătă, 3 martie 2012
Salvarea mea : GALOSII !
Salutare oameni ! Ce ati mai mai facut ? Cum o mai duceti ? Eu sunt bine...M-am recuperat saptamana trecuta cat am fost in concediu medical, si dupa ce m-am recuperat, bineinteles ca am fost si in club, sa recuperez...:)). Trebuia. Era doza mea de supravietuire...Ei bine, titlul se refera la altceva...La galosi...A inceput sa se topeasca zapada si prin urmare in bucuresti au aparut...acele lacuri in care poti si pescui (daca pui un peste in ea si te duci cu undita)..Nu se mai putea..mergeam cu ghetele si rezistau ele ce rezistau, pana cand luau apa..Ajungeam acasa cu picioarele fleasca...Ma gandeam cu groaza ca o sa vina primavara si va ploua in nestire...Asadar, am decis sa-mi cumpar altceva..Sa nu mai am piciorul ud..Ajung in Dechatlon sa-mi cupar alte incaltari..N-am gasit nimic. Aveau incaltari, dar nu marimea mea...Ajung in Auchan, si in celelalte magazine de galeria Auchan Militari...Degeaba am luat eu la picior magazinele alea, ca nu am gasit nimic pe plac...Uite asa am ajuns in Sir, Cora Lujerului, IDM Basarab si ultima locatie...Obor. Stiam ca acolo poti gasi orice (si haine copiate). Am luat la picior piata, magazinul in intr-un final am gasit minunatii galosi..Ei bine, am luat o pereche..Marimea 46, pentru ca 45 ma strangeau..E nu port eu atat, dar mergem mai departe...Am dat 15 lei pe ei si sunt minunati..Parca as fi o masina normala, dar caruia ii faci un upgrade...Sincer mi-a fost rusine sa ii port la serviciu, ca intru in tot felul de cladiri si institutii. Toata viata mea, am tinut la imagine..Chiar daca purtam un tricou vechi s-au decolorat, niciodata nu era murdar sau mirosea urat...Ei bine sunt pe deplin multumit de ei si de achizita facuta..Intr-un final i-am luat la serviciu...Si ma simt minunat in ei...
La sfarsitul lunii martie, daca voi avea banuti....imi voi indeplini un vis...Voi ajunge la Chisinau..Tare dor imi e de orasul ala...Vreau sa vad si noile troleibuze, pe care le-a achizitionat primaria orasului Chisinau, condusa de Dorin Chirtoaca...Mi-e dor...Vreau sa ma plimb prin parcul Stefan Cel Mare si Sfant...Vreau sa intru din nou in magazinele Bucuria si sa ametesc de atata ciocolata pe care o vad acolo...! Vreau sa ajung din nou...Vreau sa ma simt din nou bine...:)..Vreau sa ma vad cu Ruxanda...Vreau ! Acum ma retrag...Va arat si cateva poze cu galosii..
p.s.- Am uitat sa va spun, dar galosii sunt si imblaniti...:D !

Etichete:
Auchan Militari,
blogul abecedar-ul. blogul abecedar,
Chisinau,
Cora Lujerului,
galosi,
IDM Basarab,
Obor,
Sir
vineri, 2 martie 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)