Ziua Unirii la Chisinau

Bine v-am regasit acasa, dragilor.
Dupa cum stiti unii dintre voi, in acest sfrasit de saptamana am fost plecat la Chisnau, la cealalta jumatate a inimii romanesti, pentru a striga din toate incheieturile UNIRE, BASARABIA PAMANT ROMANESC !
Emotiile au inceput sa ma cuprinda cu cateva zile inainte....In ziua plecarii eu nu am fost cu grupul. Am plecat cu un autocar de linie cu cativa prieteni. Acolo am cunoscut persoane noi, dar am si revazut alte cunostinte mai vechi...Emotiile erau mai mari atunci cand ora 21:30 venise si Alina nu aparea....Tremuram. Nu aveam stare. Era ceva de nedescris la ce era inauntrul meu...
Nici bine nu am plecat din Bucuresti, dar gandurile mele erau deja ajunse acolo, la Chisinau. Emotiile atinsesera un punct maxim, atunci cand in autocar, Andrei a spus ca a intors pe cineva la granita. asa auzise si el...Inima batea ca la prunmbel.
Plecam. Emotiile nu mai erau asa mari. Ne pregatim de un drum lung, dar placut. Afara e noapte iar dealurile patriei nu le puteam admira. Pe drum autocarul mai opreste de cateva ori, pentru a mai lua cateva persoane. Ajungem la granita. Somnul pe care il avusesem a fost intrerupt...Formalitatile au durat din nou o vesnicie. Vreo 2 ore... Plecam de la acel hotar nedrept si mergem cu pasi repezi spre Chsinau, fratele geaman al Bucurestiului...
Drumul spre Chisinau e acelasi, frumos si linistitor. Ziua se ingana deja cu noaptea si tot incerca sa ne lumineze calea cat mai devreme. Soarele rosiatic se ridica incet pe cer iar toate prindeau viata. Dupa ce ziua castiga in sfarsit duelul cu noaptea iar soarele e pe cer, pot vedea mai bine acele meleaguri, acele case si de ce nu acei oameni.
Ajungem in zorii zilei de sarbatoare la Chisinau. Ceasul nu trecuse de 6:30, iar de la autogara ne duce tatal Alinei la ei acasa...O casa frumoasa, undeva pe la marginea Chisinaului. Toti cei din casa erau deja treziti. Inainte de a pleca la servici, asteptau oaspetii, pe fratii de peste Prut Ajunsi la ea, mancam o zeama minunata (ciorba de pui). Ne culcam si asteptam ca ora 9 sa vina sa ne pregatim de plecare la adunare. Datorita problemelor intampinate la granita, celalalt autocar cu 50 de persoane, a stat la vama cateva ore bune...Noi ne culcam iar la ora 11 plecam spre Piata Operei unde aveam intalnire cu totii.M-am revazut cu persoane pe care nu le mai vazusem de un secol. Sanziana, mama soacra (cum ii zic eu mamei Sanzianei), Oana, George si multi altii. Eram bucurosi ca eram cu toti si puteam sa ne bucuram cu adevarat, de sarbatoare. Aveam liber pana la ora 14:00 can eram asteptati la mars, care incepea de la Acadeamia de Stiinte a Moldovei. Acolo ne-am adunat in jur de vreo 400 de suflete tinere, dar si cativa trecuti de prima tinerete.Incep sa apara primele steaguri tricolore si bannere cu mesajul "BASARABIA PAMANT ROMANESC".
Ne urnim de acolo la 14:30, urmariti de o armata de oameni de la S.I.S. Politetea lor era nula.Incercau sa nu ne deranjeze, dar simpla lor prezenta la cativa metri ne dadeau aripi sa tipam, mai cu incredere, mai tare. Pe drum, ni se alatura o multime de oameni, asa incat la sfarsitul acestui mars, care s-a terminat la "Sfatul Tarii", multimea sa fie una mare, in jur de vreo 700-800 de oameni. Nu ii mai punem pe cei de la S.I.S., care erau si ei in numar destul de mare. Dupa ce am semnat in mod simbolic acel act al unirii, mergem in scuarul Operei. Acolo ne-am adunat pentru Hora Unirii.
Totul se termina undeva seara pe la ora 17:00, dupa ce am jucat cu totii Hora Unirii si am vizionat acel mic joc de lumini. Cu totii plecam la un suc,bere, fiecare ce vrea la un mall din apropiere. In troleibuz lumea incepe sa scandeze si sa sara. Ajung pentru prima oara la un mall, in Moldova. Mallul dupa cum spunea si Lucian din Suceava, e un loc unde se aduna toti ca la pomana...Ne-am potolit toti foamea si setea cu ce am stiut noi mai bine.
Pe mine si pe Livia, ne ia in grija o fata draguta dupa vorba, dupa port. La cei 16 ani, e inca o fata care mai are de invatat, dar in ciuda varstei stie cu adevarat ce vrea de la viata. Bineinteles ca si mama ei a influentat-o in aceasta gandire deschisa. Pe drum aflu ca Ruxanda sta intr-o zona pe care o vedeam doar pe net si nu ajunsesem niciodata sa o vad. Nici prin vise nu-mi trecea acest gand, ca voi avea onoarea sa locuiesc in "Portile Orasului Chisinau". M-am bucurat ca un copil cand am aflat ca voi dormi intr-unul din acele blocuri.Nici nu va imaginati cat de mult m-am bucurat. Era asa de frumoasa privelistea de la etajul 10...Of..Mai vreau...
De dimineata, incepem pregatirile pentru excursiile pe care urma sa le facem. Prima din ele am facut-o la Complexul arheologic Orheiul Vechi. Dealurile de acolo si apa curgatoare, ma duce cu gandul la istorie, la scrierile despre castelul lui Stefan cel Mare.
Ghidul ne arata ce a mai ramas din vechea localitate si cu mic cu mare, intram intr-o manastire rupestra. Facuta in piatra, mai exact in pamant....
Dupa vizita acelei zone, plecam cu autocarul spre orasul Soroca, situat la granita cu Ucraina. Cantarile din autocar si multitudinea de culori de pe dealurile tarii ma linistea enorm.Eram acasa.Acea multitudine de culori, arata ca omaenii locului chiar aveau grija de pamant. DIn pacate visarea in care intram atunci cand vedeam aceste pamanturi, era intrerupta de gropile din strazi. Chiar daca strazile erau late, cateodata chiar nu aveai pe unde sa mergi cu masina fara sa intri intr-o groapa.Ajunsi aici vizitam Cetatea Sorocii, construita de Stefan Cel Mare, si facem cu mana peste Nistru, vecinilor nostri ucraineni...
Aici ne este ghid, nimeni altul, decat directorul muzeului, domnul Nicolae Bulat. Un om genial, credeti-ma, genial. Daca voi pune mana pe acele inregistrari video, le voi pune pe blog..O lectie de isotire povestita cu mult drag, si intr-un stil aparte...Un om ca el, care sa iubeasca cu adevarat ceea ce face, rar gasim. Sa-i dea Dumnezeu sanatate, multi ani inainte, cat ia dat si pana acum....
La cetea Soroca iar se canta si se tipa, iar inauntru se joaca Hora Unirii, se arboreaza drapelul Romaniei. Un fapt care nu fusese niciodata facut, chiar daca langa noi, cei de la S.I.S., ne urmareau...si ne ascultau fiecare rasuflare.....
De aici plecam la muzeul Ostasilor romani din satul Varvareuca ( Floresti,Basarabia). Un muzeu fondat de Victor Tibrigan. Am fost primiti cu bratele deschise, am mancat si am cantat cu mare placere...
Plecam de acolo in graba spre Chisinau cu tot cu "prietenii" nostrii de la S.I.S. care ne-au urmarit doua zile la rand iar pe drum ne despartim de cativa frati din Romania dintre care si Lucian din Suceava....Ajunsi la Chisinau, ne-am despartit de fratii basarabeni, cu zambetul amar..Eram acasa si totusi ne desparteam..Plecam spre Bucuresti, fericiti pentru ca am putut striga din toate puterile indemnul la UNIRE, iar polistii doar ne-au vegheat.
In aceasta excursie de doua zile, am ajuns si la magazninul BUCURIA. La cat de mult iubesc ciocolata, in acel magazin m-am simtit in rai si nu stiam e sa cumpar de acolo. Ciocolata cat vezi cu ochii. Chiar daca am ajuns, am fost singurul cretin din golani care nu a cumparat si pentru acasa..O voi face data viitoare.
Imi pare rau ca acolo nu a venit si :Angela Gramada, Sergiu BrasoveanuIonut din Botosani si Irina..O mare dezamagire am avut-o cu organizarea. Deloc buna..De aceea acum sriu aici pentru a vedea toata lumea. Aceasta actiune a fost ultima in care eu voi fi activ in acest grup de actiune al golanilor. Eu le multumesc tuturor, mai ales celor din SPIRIT ROMANESC Alinei, Ruxandei si mamei ei, pentru deranjul creat pentru a ma simti eu cat mai confortabil...Prin urmare golanilor, va doresc toate cele bune..Pana data viitoare iubiti-va mult....