Melodia saptamanii : Iris feat. Puya -- O lume doar a lor ( hi quality audio)

Muzica veche si buna : Vama Veche - Vama Veche

 Am ales un "video" neobisnuit. Fundalul este negru pe tot parcursul melodiei, pentru ca fiecare ascultator, sa viseze asa cum vrea...:))

Prostitutia din Bucuresti la inceputul secolului 20

Cuvântul "prostituţie" ne duce azi cu gândul la "peşti" afacerişti şi fetiţe zgribulite la marginea şoselei cu aspect de amărăciune, aşteptând clienţii obscuri să le umple norma zilnică. Dacă astăzi este un subiect controversat şi de multe ori tabu, în Bucureştiul interbelic prostituţia era acceptată şi chiar sprijinită de autorităţi.

„Nu era sector al Bucureştiului care să nu aibă câte cinci, şase bordeluri în perioada interbelică", ne spune istoricul Adrian Majuru. Prostituatele mai stilate îşi făceau meseria în stabilimente de lux de pe bulevardele Elisabeta sau Ferdinand, la Crucea de Piatră ori în propriile apartamente, însă multe îşi căutau clienţi prin hoteluri, magazine sau teatre.
Primele case de toleranţă sau case cu felinare roşii, au aparut în România la începutul secolului 20, cu toate că prostituţia se practica, evident, de dinainte.
Pe abonamentul la bordel existau indicaţii clare: NB (nota bene) Duminică şi Sărbători visitele se primesc numai dimineaţă din cauza aglomeraţiei.

Spre deosebire de evul mediu, unde practicantele erau aspru pedepsite (li se tăia nasul sau erau ucise), în epoca modernă s-a produs o schimbare de mentalitate care a făcut ca această "meserie" să nu mai fie condamnată, ci mai degrabă acceptată, legal sau doar tacit, ca un rău necesar.
"Fetiţele", înregistrate la poliţie
In anii 20, femeile care se îndeletniceau cu această meserie erau, cel puţin teoretic, obligate să se înregistreze la poliţie şi să meargă lunar la un control medical. În cazul prostituatelor din bordelurile cu felinar roşu, acest lucru era respectat, însa ele constituiau mai puţin de o treime din numărul total al "grizetelor" (aşa erau numite) de la acea vreme.
"Fetele" se distingeau prin tulpane (cele care lucrau în bordeluri) sau pălării excentrice (cele care lucrau pe cont propriu) şi erau în toate cazurile protejate fie de câte un personaj sus pus, fie de către diverşi indivizi care încheiau înţelegeri cu matroanele. Purtau denumiri amuzante precum "Cur de Fier", "Lia Magazia" sau "Napoleon" şi locuiau în aceeaşi clădire în care îşi aveau "locul de munca", o mare parte din câştiguri fiind rezervată pentru plata cheltuielilor de întreţinere şi chirie.

Melodia saptamanii : Gotyie - Somebody that I used to know (feat. Kimbra)

Muzica veche si buna : Parlament - Vine vara !

Ziua curiozitatii : APACA - De ieri pana azi !

APACA, abreviere pe care cu totii o credem ca o stim, inseamna de fapt Atelierele de Productie Armament si Confectiuni ale Armatei(A.P.A.C.A)
.
Imobilul APACA a fost desenat de un colectiv de arhitecţi din care au făcut parte M. Alifanti, H. Stern, A. Damian, G. Pavlu, I. Şerban, I. Ghica-Budesti, V. Krohmalnic. Proiectul de rezistenţă/beton a fost realizat şi coordonat de către echipele conduse de inginerii Emil Prager, Tiberiu Eremia, Emil Calmanovici. Prima aripă a clădirii APACA şi cantina/sala de festivităţi au fost realizate într-un timp record de 97 de zile, de către muncitori calificaţi şi brigadieri UTM-işti, lucrând în trei schimburi, fiind inaugurată la 1 mai 1948. Ulterior a fost construită cea de-a doua aripă. În anii 1980 imobilul a fost alterat prin adăugarea mai multor corpuri suplimentare, care au deteriorat imaginea monumentală a ansamblului.
 Pe Dealul Cotrocenilor a fost eidicata fabrica cunoscuta sub numele de  APACA. Aceasta a fost construita exact in locul in care in perioada interbelica a existat aici pentru o vreme "Pirotehnia Armatei", pentru  ca mai tarziu sa functioneze acolo "Atelierele de Productie Armament si Confectiuni ale Armatei", unde se produceau uniforme pentru militari. Denumirea de APACA s-a pastrat, desi in paralel i s-a spus pentru o vreme fabrica de confectii "Gheorghe Gheorghiu-Dej"
                La inceput, fabrica s-a situat pe Bulevardul regele Alexandru nr. 7, iar in vremea comunistilor adresa a fost Bulevardul Armata poporului nr. 7. Acum APACA este situata pe bulevardul Iuliu Maniu nr. 7 In zona aveti statia de metrou Politehnica si nenumarate mijloace de tranport in comun :61, 61, 69, 105, 139, 236 si 336..Langa APACA aveti molul AFI PALCE COTROCENI.
Acum  o sa pun cateva poze din ziarele acelor vremuri : Universul, Timpul...

Melodia saptamanii : Paula Seling - Hristos a Inviat !

Paste fericti !

Oameni buni, a sosit si Pastele...O sarbatoare care duce multi oameni la biserica. Nu stiu cati, datorita vremii, dar multi. Sunt curios cati oameni vor da 'CHECK IN' ca sunt la biserica/manastire. Sunt curios si cati oameni vor da LIKE...Daca asa a a zjuns si sarbatoarea asta, e vai de curu' nostru. Nu sunt eu marele credincios, dar parca nici asa...Ma voi duce la biserica, voi lua lumina si o voi aduce acasa...Dupa aceea voi pleca in club. Doar si B.O.R. spune sa ne bucuram. Eu asa stiu sa ma bucur. Nu siu cat de bine, dar voi incerca. Am si eu BUBELE mele care tot au crescut...
Pre simt ca o sa vad pitipoancele fetele vor barfi intrele : ia uite-o p-aia cum e imbracata...Ce pantofi are...(alea alea) iar  badaranii, baietii vor vorbi despre fete, si despre fotbal...Nu ca ai avea ce sa vorbesti in timpul slujbei, dar daca tot te duci 10 minute la biserica, e bine sa lasi celelalte subiecte acasa ! Asadar, nu vreau sa mai aud de iepuras ! Aceasta traditie este copiata, ca si altele...In fine...Va doresc tuturor Paste fericit alaturi de cei dragi sufletului vostru si sa aveti parte de multa bogatie suflteasca !

Muzica veche si buna : Savage Garden - Truly Madly Deeply

DEZVĂLUIRI SENZAŢIONALE: Ştiai de hărţile secrete ale Sarmisegetuzei? Mai mult: DEZVĂLUIRI SENZAŢIONALE: Ştiai de hărţile secrete ale Sarmisegetuzei?

În 1993, România demara o amplă campanie de punere în valoare a cetăţilor dacice de la Grădistea şi verificarea unor informaţii ale itoricilor antici, care spuneau că pe aceşti munţi ar fi existat un oraş al dacilor. Un studiu multidisciplinar efectuat la faţa locului a pus în evidenţă faptul că sub ceea ce este acum decopertat există într-adevăr un oraş întins pe o suprafaţă de peste 200 de kilometri pătraţi.Cercetările au fost demarate de Ministerul Lucrărilor Publice, Ministerul Culturii şi Ministerul Cercetarii. Ele aveau drept scop delimitarea fizică a complexului de fortificaţii prin alte metode decât săpăturile arheologice.
Abia în urma acestui studiu, care să detalieze ce şi unde trebuie săpat, urma să aiba loc decopertarea, restaurarea, conservarea siturilor şi transformarea zonei într-o rezervaţie arheologică naţională, punct turistic de importanţă deosebită, cu protecţie armată din partea jandarmeriei, care urma să oprească ofensiva jefuitorilor de comori.
Rezultatele, care nu au fost date oficial publicitatii, sunt uluitoare. Fortificaţiile nu reprezintă doar cetăţi disparate aşezate pe culmile munţilor, ci un ansamblu compact, o asezare militaro-civila montană, cu mai multe nuclee, întinsă pe o suprafaţă de 200 de kilometri pătraţi. Majoritatea vestigiilor sunt încă acoperite de pământ.
Din comisia formată au făcut parte specialişti pentru detectarea straturilor de profunzime prin magnetometrie, specialişti în probleme hidrotehnice, arheologi, ingineri constructori, arhitecti şi specialişti în geodezie.
Ceea ce spuneau anticii s-a confirmat. Fortificaţiile sunt deosebit de complexe şi sunt suprapuse, în multe locuri, pe asezări mai vechi. Pentru a avea o imagine a modului în care s-a lucrat, dăm exemplul grupului format dintr-un geodez şi un specialist în magnetometrie. Geodezul, regretatul general de divizie Vasile Dragomir, căuta zonele de relief care păreau transformate pentru utilităţi militare. Al doilea instala magnetometrele şi trasa profilul subsolului în zona indicată.

                                                 Asa arata "modulul" de la Vartoape

 
                   Magnetometrul este un aparat care poate radiografia şi pune în evidenta elementele din subsol, la adâncimea dorită de operator. În acest caz sondajul a mers până la o adâncime de opt metri. Aşa au fost descoperite construcţiile scufundate în pământ, dar şi incintele subterane care i-au uluit pe cercetători.
Conform datelor din studiu, mega-aşezarea regilor daci, un complex militaro-civil, este situată pe masivul Şureanu, munte care coboara către est, nord şi vest în Podişul Transilvaniei, între râurile Sebeş şi Strei.
Fiecare înălţime a acestui munte a fost terasată de jos în sus. Fiecare terasă, care era locuită, era apărată de ziduri proprii. Pe culmi au fost construite una sau mai multe cetăţi fortificate. S-a mers până acolo încât fiecare cvartal al unei aglomeraţii urbane mai mari era la rândul lui apărat de un zid propriu.
În studiu, fiecare aglomerare urbană este numită «modul», fiecare era apărat de mai multe ziduri dispuse concentric. Distantele de la o aglomerare urbana la alta erau mici, în general de cateva zeci de metri. Distanţele cele mai mari de la un nucleu fortificat la altul nu depăsesc patru kilometri. Fiecare aglomerare are locuinţele şi sanctuarele sale, aşa cum apar şi la Sarmisegetuza Regia, cea cunoscută până acum.
Între aceste nuclee există însă numeroase terase cu urme de locuire străvechi, mai vechi decât perioada dacică clasică. De asemenea, aşezari civile se găsesc peste tot pe văile apelor dintre munţi. Totul pe o suprafaţă de aproximativ 200 de kilometri pătraţi.

                                         In zona Bildaru, suprafetele hasurate ascund ziduri subterane



                    Cea mai importantă descoperire din Munţii Orăştiei o reprezintă incintele subterane. În zona numita Vârtoape, pe o suprafaţă de aproximativ patru kilometri pătraţi există 75 de gropi conice, de diferite dimensiuni, unele cu diametre de până la 70 de metri. Aparatele au detectat foarte multe incinte paralelipipedice care comunică între ele precum camerele unei locuinţe. Este vorba de incinte naturale modificate de mâna omului. Multe dintre ele comunică cu platoul de deasupra prin drumuri antice. De la aceste incinte pleacă mai multe tuneluri către munţii din apropiere, unele partial prăbuşite.
Unul merge chiar către sanctuarele din Sarmisegetuza Regia, unde, de asemenea, au fost detectate câteva incinte subterane. În urma măsuratorilor a rezultat că în zona Vârtoape şi in imediata apropiere se afla vestigiile cele mai impresionante ale complexului, inclusiv sanctuare, construcţi cu o vechime mult mai mare decât cele de la Sarmisegetuza.
Conform studiului întocmit, acest oraş subteran, împreună cu toate construcţiile de la suprafaţă, mult mai numeroase decât cele de la Sarmisegetuza Regia, au constituit centrul fortificaţiilor, cu alte cuvinte centrul acestui mega – oraş străvechi.
Dosarul cu planurile siturilor antice găsite de echipa specială de cercetători a fost multiplicat în patru exemplare, care au fost trimise la Ministerul Lucrărilorm Publice, Institutul Pro Domus, Ministerul Culturii şi UNESCO. Alexandru Mironov a inclus cetăţile pe listele UNESCO. Urma să se iniţieze o amplă campanie de săpături arheologice şi să se realizeze un centru turistic excepţional.
”Programul a fost, din păcate, stopat, iar copii ale dosarului cu hărţile siturilor au ajuns, se pare, la hoţii de comori. Astfel reuşesc aceşti hoţi să meargă la punct ochit - punct lovit, pe un teritoriu atât de mare. Singurul impediment în calea acestora este acum UNESCO, care e cu ochii pe siturile de la Grădiştea”, ne-a spus Vasile Rudan, unul din membrii echipei de cercetători.Din analiza ulterioară a datelor a rezultat că cea ma mare parte a acestei aşezări, uriaşă pentru antichitate, a fost construită înainte de perioada dacică. Mai mult, comorile căutate acum de hoţi au fost îngropate înainte de perioada clasică a civilizaţiei dacice. Lucru deductibil prin logica comuna: dacă romanii cuceritori au strâns tot aurul găsit la faţa locului, cum se mai găsesc comori de ordinul zecilor de kilograme în această zonă?

                 Asa arata "modulul" Costesti . Zonele hasurate indica prezenta unor constructii subterane

                       În anul 2007 a izbucnit un scandal politic în jurul a 15 brăţări dacice din aur sustrase din situl arheologic Sarmisegetuza. După cum au spus anchetatorii, brăţările au fost găsite în siturile de la Grădiştea de către hoţii de comori şi scoase apoi clandestin din România. Au ajuns în Statele Unite, unde un colecţionar american de bună credinţă a anunţat oficialităţile că aceste artefacte se comercializează pe piaţa neagră. Ulterior, statul român a recuperat o parte din ele şi a demarat o anchetă. În mod uluitor, numele unor politicieni de calibru, precum Adrian Năstase şi Dan Iosif, dar şi a altor zeci de parlamentari, au fost asociate cu dispariţia brăţărilor. Politicienii au fost anchetaţi de procuratură sub bănuiala că ar fi intermediat traficarea în ţară a două tezaure sustrase din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, respectiv 15 brăţări dacice de aur.

Melodia saptamanii : Hi-Q - Cand zambesti (de pe albumul Cand Zambesti 2012)

Muzica veche si buna : Fun Factory-I Wanna Be With U

Preşedintele care a unit Republica moldovenilor cu România

Ion Inculeţ a avut un rol hotărâtor în Unirea Basarabiei din 1918, apoi a murit de inimă rea când URSS a cotropit teritoriul românesc dintre Prut şi Nistru.

128 de ani s-au împlinit ieri de la naşterea uneia dintre cele mai importante personalităţi din istoria României. Este vorba de Ion Inculeţ, cel care a condus, practic, Republica Democratică Moldovenească, din ianuarie până în martie 1918. El a avut un rol extrem de important în zădărnicirea proclamării unei republici bolşevice la Chişinău, la finalul primului război mondial, apoi în unirea Basarabiei cu România.
Ion Inculeţ s-a născut la data de 5 aprilie 1884, în satul Răzeni, pe atunci în judeţul Lăpuşna. Localitatea sa natală se afla aproape de Chişinău, oraş în care a studiat la Şcoala Teologică Ortodoxă şi la Seminarul Teologic Ortodox, după cei patru ani de studii primare în satul natal. Ion Inculeţ a fost unul dintre elevii eminenţi, însă, la finalul Seminarului, în loc să se îndrepte spre o carieră ecleziastică, el a decis să urmeze cursurile unei facultăţi de ştiinţe exacte. Astfel, el a devenit student al Facultăţii de Matematică şi Fizică a Universităţii din Dorpat, în Estonia de azi, la fel ca şi un alt erou al românilor basarabeni, Pantelimon Halippa, cu care apoi Ion Inculeţ avea să devină coleg în Sfatul Ţării de la Chişinău. Ion Inculeţ nu a rămas în Estonia decât un an. Apoi, el s-a transferat la Universitatea Imperială din Sankt Petersburg, capitala de atunci a Imperiului Rus. La finalul studiilor, Ion Inculeţ a devenit profesor de fizică şi matematică în diferite şcoli private din capitala Imperiului Rus.

Omul de încredere al lui Kerenski

În anul 1917, când ultimul ţar rus, Nicolae al II-lea, a abdicat, Ion Inculeţ s-a alăturat Partidului Socialist Revoluţionar. El a fost ales ca deputat în Sovietul din capitala rusă şi a devenit rapid unul dintre oamenii de încredere ai şefului social-democrat al guvernului provizoriu, Aleksandr Kerenski. În aprilie 1917, Ion Inculeţ a fost trimis, în fruntea unui grup de 40 de intelectuali basarabeni din Sankt Petersburg, redenumit Petrograd, la Chişinău. Fermecat de personalitatea lui Kerenski, Ion Inculeţ îşi imagina la început un viitor pentru Basarabia în cadrul unei Rusii democratice.

A oprit revoluţia bolşevică din Chişinău

Însă Revoluţia bolşevică din noiembrie 1917 i-a spulberat rapid aceste iluzii. Astfel că Ion Inculeţ a început, alături de alţi patrioţi basarabeni, pregătirile pentru declararea autonomiei Basarabiei. În noiembrie 1917, Ion Inculeţ a devenit preşedinte al primului Parlament de la Chişinău, Sfatul Ţării. În această calitate, el a avut un rol esenţial în înăbuşirea unei revoluţii bolşevice la Chişinău. În data de 6 ianuarie 1918, bolşevicii rusofoni au încercat să dea o lovitură de stat, să preia puterea la Chişinău şi să proclame o republică socialistă sovietică în Basarabia. Ion Inculeţ a acţionat cu fermitate. Trupele formate din foştii soldaţi basarabeni din armata ţaristă, dar şi detaşamente de voluntari ardeleni şi bucovineni, care luptaseră în armata austro-ungară, apoi fuseseră făcuţi prizonieri şi, în cele din urma s-au înrolat în Armata Regală Română, au reuşit să pacifice Basarabia şi să alunge bandele bolşevice. În acest context, în ziua de 24 ianuarie 1918, zi cu o mare încărcătură simbolică deoarece basarabenii aniversau Unirea Moldovei cu Valahia din 1859, Sfatul Ţării a proclamat independenţa Basarabiei, sub denumirea de Republica Democratică Moldovenească. Ion Inculeţ a devenit şef al statului. Din această postură, el a pregătit Unirea Basarabiei cu România, din 27 martie 1918.

Colaboratorul Brătienilor

Marele om de stat basarabean s-a bucurat de multă apreciere în Vechiul Regat. În toamna anului 1918, el a devenit membru al Academiei Române, la recomandarea lui Petru Poni. Apoi, Ion Inculeţ s-a alăturat Partidului Naţional Liberal şi a fost unul dintre colaboratorii apreciaţi ai Brătienilor. El a fost ministru de stat pentru Basarabia, apoi ministru al Sănătăţii, ministru de Interne şi ministru al Comunicaţiilor. În guvernarea lui I. Gh. Duca, din 1933 - 1937, cea care a scos România din Marea Criză Economică din 1929 - 1933, Ion Inculeţ a devenit viceprim-ministru. În anul 1940, el a suferit o mare decepţie când URSS a cotropit teritoriul românesc dintre Prut şi Nistru. În noiembrie 1940, Ion Inculeţ a murit de inimă rea, la Iaşi.

Melodia saptamanii : Lora - Un vis