Ziua Curiozitatii ! Traficul din Bucuresti, de ieri pana azi

     Traficul din București a fost reglementat începând cu apariţia pe străzile mahalalelor a primelor birje. Ordonanţele domnitorilor către spătari s-au ținut lanț de-al lungul timpului, astfel încât în jurul anului 1880 apar primele directive privind restricţiile de acces pe vreme nefavorabilă sau confiscarea pe o perioadă determinată a mijloacelor de transport.

     Cea mai veche lege care reglementa circulaţia în Bucureşti o reprezintă un pitac (n.r. – Poruncă scrisă) al domnitorului Nicolae Caragea (1782-1783) către marele spătar (n.r. – Șef al armatei și al poliției). În principal documentul impunea pedepse pentru cei care aruncau gunoaie pe drum și restricții de circulație pe timp de ploaie sau ninsoare: “[...] fiindcă acum uliţele din mahalalele ce cad împrejurul podului Mogoşoaiei sunt drese, poruncim Dumitale ca să i se dea strajnică poruncă Căpitanului străjii ot capulu podului Mogoşoaiei, ca de acum înainte până la viitoare toamnă, când încep ploile, noroaiele și zăpezile, să nu mai lase a intra pe pod care cu lemne, cherestea, fânuri, buţi şi orice alte poveri; ci să le abată a intra în uliţele acelor mahalale şi osebit de aceasta să publicariseşti către toţi lăcuitorii prăvăliaşi şi ceilalţi cari au case pe lângă podul Mogoşoaiei, ca nimeni de acum înainte să nu mai îndrăsnească a mai arunca pe pod lături ori gunoaie”. Responsabil pentru respectarea legii era polcovnicul de poduri care trebuia “să aibă îngrijirea când va vedea pe cinevaşi urmând împotrivă să vie să-l arate la spătărie”.
               Prima “amendă”: bătaia sau muncă silnică la ocnă
     Un alt document care apare 20 de ani mai târziu implementează, în premieră pentru București, limitele de viteză. În anul 1801 domnitorul Alexandru Moruzzi (1793-1796 şi 1799-1801) a cerut marelui agă (n.r. – Dregător domnesc care avea în funcție siguranța publică) Alecu Caragea, “ca să facă o straşnică poruncă pentru înfrânarea acelor vizitii ce umblă cu butce şi carete pe uliţele târgului, în treapădul mare, de nici nu să uită peste ce dau, sacatefsind (vătămând, n.n.) oameni şi mueri la drum. [...] în vreme ce înmulţirea butcelor şi caretelor, care aleargă şi umblă fără de socoteală, nu numai podurile se strică şi se sfarmă, mai înainte de vremea lor, care se fac cu atâta osteneală şi grea cheltueală’’. Dacă domnitorul Moruzzi a solicitat în primă instanță doar să se ia măsuri, ulterior el stabilește printr-o lege ca cei care îi încalcă porunca să fie aspru pedepsiţi. „[...] care această netrebnicie a vizitiilor nefiind suferită, strajnic poruncim Domnia mea, să daţi nizamul (n.r. – document) acesta la toţi vizitiii de obşte, făcându-le şi porunca cunoscută ca să o ştie că de acum înainte, cel ce împotrivă se va purta şi cât de puţin întâmplare de bântuirea cuivaşi se va întâmpla, negreşit acel vizitiu, după ce se va bate strajnic, se vă trimit apoi la ocnă’’.

               “Brigadă de Poliție Rutieră”, pe vremuri
     În 1861 la Prefectura Poliţiei Capitalei ia fiinţă, “Serviciul Fiacrelor”, după denumirea franceză, cu însărcinarea de a îndruma circulaţia în Capitală şi supravegherea birjelor, caleştilor, cupeurilor, şaretelor, braşovencelor sau căruţelor de povară. La început brigada era compusă din cinci comisari, fiecare fiind ajutat de câte doi epistaţi (agenţi). În anul 1867 apare şi un Regulament de circulaţie , care va fi menţinut în vigoare până după primul război mondial, iar în 1871 se înfiinţează, Societatea Română de Tramvaiuri, cu tramvaie trase de cai, pentru ca în 1894 să se dea în folosinţă prima linie electrică pentru tramvaie, pe traseul Cotroceni-Obor. „Serviciul Fiacrelor’’ capătă mai târziu denumirea de “Biuroul de birji şi servitori’’, condus de un comisar, având în subordine patru revizori şi 8-10 agenţi. Cu timpul, din anul 1901, în sarcina acestui birou a intrat şi înscrierea şi controlul automobilelor.

     Pe străzile şi uliţele bucureştene, circulau în 1872, un număr de 250 de căruţe sau birji, folosite pentru plimbare chiar şi în afara oraşului. De asemenea, mai puteau fi văzute 7 omnibuze (trăsuri cu o capacitate de 10 persoane), în acelaşi an intrând în exploatare prima linie de tramvai, pe traseul Calea Târgoviştei (Calea Griviţei de azi) – Podul Mogoşoaiei – Teatrul Naţional – str. Biserica Enei – str. Academiei – Pţa Sf. Gheorghe – Moşi. Una din zonele în care staţionau cele mai multe birji era Piaţa Teatrului Mare, adică unde este acum hotelul “Novotel” (Calea Victoriei cu Ion Câmpineanu), după cum aflăm din cartea lui George Costescu, „Bucureștii vechiului regat”:, În cea de-a doua piaţă, a Teatrului Naţional, frontul birjarilor muscali primea în fiecare zi defilarea bucureştenilor plimbăreţi care făceau zilnic promenadă între Capşa şi Palat. Această piaţă mai avea caracteristic şi faptul că atunci când întrunirile publice erau mai înfierbântate şi căutau să meargă să manifesteze la Palat, erau oprite acolo de cordoanele de jandarmi şi de poliţişti, cu care cetăţenii obişnuiau să se înfrunte, provocând înghesuieli, scandaluri şi uneori încăierări cu urmări sângeroase’’

                                  De la nazim, la ordonanțe      După ce reglementarea circulației din București a ajuns să fie strict atributul Prefecturii Poliţiei Capitalei, instituţia a emis de-al lungul timpului mai mult ordonanțe, potrivit uzanţelor vremii. Astfel, printr-o ordonanţa din 1886, “niciuna din trăsurile de piaţă nu va mai primi şi transportă cadavre la cimitir’’. Conductorii trăsurilor care contraveneau acestei ordonanţe, erau “daţi judecăţei’’, iar trăsura supusă “unui regim serios de desinfecţiune, oprindu-se de a mai circula pe timp de 15 zile’’. Și circulația pietonală a fost reglementată începând cu 1893 astfel că bucureștenii erau invitați “să circule pe Calea Victoriei şi pe bulevarde numai pe trotuare şi numai pe partea dreaptă, luând ca punct de orientare direcţiunea în care fiecare merge. Strada va rămâne absolut liberă pentru circulaţia trăsurilor’’. Mai mult, orice atrupament, staţionare în masă, manifestaţiune în ceată sau procesiune de orice natură’’ era interzisă începând cu 1900.

                 Primele permise și numere de înmatriculare
     Și participanții la trafic trebuiau să respecte anumite norme de conduită: era oprit “a trece pe trotuare călare ori cu trăsura, cu velocipedul, cu căruţa [...] sau a lega caii şi alte animale dinaintea caselor, ori a prăvăliilor’’. Întrucât legislaţia ajunsese depăşită de realităţile vremii, vehiculele, [fiind] necunoscute la epoca redactării Codului penal’’, începând cu 1904, cărăuşii, chirigii, birjarii erau obligaţi printr-o altă ordonanță, să aibă număr la trăsură “să-şi păzească rândul, să nu alerge prea iute, să nu plece de lângă animale’’. Mai mult, proprietarii de trăsuri nu puteau angaja conductori care nu aveau “permis din partea Prefecturii pentru libera practică a meseriei’’, birjarul era obligat să predea Poliţiei orice obiect uitat în trăsură, trebuia să fie cuviincios, curat îmbrăcat, “să nu doarmă pe capră când au trăsura în circulaţie”, să nu fie “în stare de beţie’’, să nu se întreacă, să nu refuze muşterii sau să nu primească amaneturi pentru plata birjei. Până și „întrebuinţarea de cai nărăvaşi sau de animale bolnave, mânarea cailor, mai repede decât trapul mic’’ era sancționată de oamenii legii.
     De altfel, regulamentul de poliţie comunală conţinea deopotrivă prevederi de circulaţie şi de salubritate, reglementând “căruţele care transportă băligar, pământ, gunoiu’’. Acestea trebuiau să aibă „loitrele bine încheiate şi să fie bine înfundate în formă de ladă, ca să nu se risipească conţinutul pe stradă’’. De asemenea un articol aparte stipula ca “toţi cei care transportă prin oraşe obiecte cu miros greu, scârboase sau cu un aspect urât, precum şi cenuşe, piei şi coarne de vite tăete, sunt obligaţi a avea aceste obiecte învelite cu pânză sau muşama pusă deasupra căruţei’’.

istoricul Florin Șinca, comisar în cadrul Poliției Capitalei iar informațiile sunt culese din viitoarea sa carte „Istoria Poliţiei Capitalei”, ce va apărea în librării în luna martie.


Aceste informatii sunt culese din viitoarea carte , " Istoria Politiei Capitalei " scrisa de istoricul Florin Sinca, comisar in cadrul Politiei Capitalei, carte ce va aparea in librarii in luna martie.