Vine...vine primavara !

     Ziua de 1 Martie, Martisorul, dupa calendarul vechi, era considerata ca inceputul unui Nou An, sarbatoarea venirii primaverii.
      Martisorul era un fel de talisman menit sa poarte noroc, oferit de anul nou impreuna cu urarile de bine, sanatate, dragoste si bucurie si se sarbatoreste din timpul romanilor, cand se sarbatorea ca zeul Marte, zeul fortelor naturii, al primaverii si al agriculturii.     Martisorul era format dintr-un fir rosu si unul alb, de care se atarnau monede de aur sau argint. Culoarea rosie, data de foc, sange si soare, era atribuita vietii, deci femeii. In schimb, culoarea alba, conferita de limpezimea apelor, de albul norilor era specifica intelepciunii barbatului.  Fetele il purtau timp de douasprezece zile la gat, dupa care-l prindeau in par si-l tineau astfel pana ce inflorea primul pom (de obicei, pana la sfarsitul lunii martie). Dupa aceea, cu snurul legau o creanga pomului, iar cu banul respectiv isi cumparau cas, pentru ca tot anul sa le fie fata frumoasa si alba.
     Ziua scoaterii martisorului era marcata de o petrecere numita “bautul martisorului”.
Cu trecerea timpului, de snurul rosu-alb s-au legat monede de argint si de aur.
     In ziua de astazi, de acest snur se atarna obiecte artizanale, intruchipand diferite animale, flori, litere etc.
     Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia, probabil o veche zeitate agrara, care in varsta moare si apoi renaste la echinoctiul de primavara.
     Martisorul este numita si “funia anului”, care se spune ca aduna laolalta saptamanile si lunile in cele doua anotimpuri stravechi ale calendarului popular: vara si iarna, simbolizate de snurul bicolor. Impletirea alb-rosie a snurului se regaseste in steagul calusarilor, la bradul de nunta, la podoabele junilor si in multe alte obiceiuri stravechi. Impletirea celor doua culori simbolizeaza regenerarea vietii.
      Rostul snurului era ca, prin impletirea celor doua fire ce simbolizeaza unitatea contrariilor (lumina-intuneric, caldura-frig, iarna-vara), sa se aduca sanatate si paza de boli. Cele doua culori impletite mai simbolizeaza si dragostea si ura, viata si moartea, binele si raul.
Sarbatoarea traditionala de 1 Martie a devenit cu timpul un prilej de omagiere a sexului frumos.
     Scopul purtarii Martisorului este sa-ti apropii soarele. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, frumusete, veselie si sanatate, cinste si iubire. Daruind un un martisor este ca si cum ai darui o farama de soare.
     Un obicei de la sate este ca taranii sa puna copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca. Poporul mai stie ca martisorul trebuie purtat ca lucru sfant, nu ca pe o podoaba ori ca jucarie.
      Ca sa se respectam traditia, martisorul trebuie legat la rasaritul soarelui, in prima zi a lunii martie. El se poarta de la 1 martie pana cand se arata semnele de biruinta ale primaverii: pina se aude cucul cantand, pana infloresc ciresii ori trandafirii, pana vin berzele sau randunelele. Dupa, martisorul nu se arunca, ci se leaga de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc.
     Dincolo de obiceiuri si traditii, martisorul este o intrupare a bucuriei, a dragostei de viata, un semn prin care noi, oamenii salutam renasterea naturii odata cu venirea primaverii.
     Martisorul se poarta in zilele Babei Dochia, care sunt intre 1-9 martie si exista si acum obiceiul de a-ti alege o anume zi din aceasta perioada, care spune ca asa cum va fi in acea zi, asa va fi tot anul tau. O zi insorita va prevesti un an bun, iar una mohorata un an prost.
   Va doresc sa primiti cele mai frumoase Martisoare!

Melodia saptamanii : T-Pain ft. Wiz Khalifa, Lily Allen - 5 O'Clock

Muzica veche si buna: Rapsody - Prince Igor (1997)

Comoara pierduta a Bucurestiului

Comoara pierdută a Bucureştiului: apele minerale de pe Calea Văcăreşti

În urmă cu 141 de ani, bucureştenii aflau cu surprindere că, aproape de buricul târgului, au fost descoperite accidental izvoare minerale. Entuziasmul autorităţilor promitea ca Bucureştiul, datorită “faimoaselor stabilimente de la Văcăreşti”, să devină într-un timp foarte scurt o mare staţiune europeană. În prezent, din cauza lipsei de viziune, pe locul unde au fost găsite izvoarele curg acum sute de metri cubi de ape menajere.

Descoperirea care a pus pe jar comunitatea ştiinţifică autohtonă şi autorităţile publice locale ale vremii a fost făcută accidental. În Sudul uitatei mahalale Dobroteasa, pe locul căreia trec acum bulevardele Octavian Goga, Mircea Voda şi Nerva Traian, au fost descoperite trei surse de ape minerale feruginoase, de-a dreapta Dâmboviţei. Povestea începe cu un proiect amplu de infrastructură al Primăriei Capitalei, care presupunea şi construcţia mai multor poduri peste Dâmboviţa. Documentele municipalităţii arată că în primăvara anului 1871, lucrarea a fost preluată, prin licitaţie publică, de o subsidiară a unei companii franceze, condusă pe plan local de inginerul A. Berthon. Potrivit raportului înaintat primarului de la acea perioadă Scarlat Kretzulescu, muncitorii conduşi de acesta au descoperit cu prilejul “fixării fondaţiilor noului pod de fier de peste Dâmboviţa”, surse minerale în Calea Văcăreşti. Vestea a căzut cum nu se poate mai bine pentru un edil care abia câştigase alegerile locale. Scarlat Kretzulescu, luând în considerare „importanţa şi urgenţa lucrării pentru facerea fontanei de apă minerală” îl deleagă pe inginer „a face cuvenitele lucrări ce vor fi urgente” şi-l roagă „să poftească la primărie spre a se regula mai lămurit condiţiunile”, se arată într-o adresă aflată în arhivele fostei primării a Capitalei. O a doua notă, aflată în acelaşi dosar, cuprinde măsurile impuse prefectului poliţiei Capitalei, începând din ziua de 5 august 1871, „de a pune pază de agenţi şi a nu permite nimănui a lua apa de la acele izvoare până nu se va numi un consiliu medical spre a reveni asupra cantităţii de apă ce se poate lua de fiecare”. În presa vremii nu par să existe referinţe la o eventuală isterie pe marginea acestor izvoare minerale. Cert este că adresa primarului Kretzulescu dicta îngrădirea locului din cauză că „apa luată într-o cantitate nemărginită,… în loc de a face bine, cauzează rău”.

“Ia sifonu’, neamule!”
Analiza apelor minerale a revenit doctorului Gheorghe Obedenaru, o somitate a vremii sale în materie de antropologie şi balneologie. În urma studiului a rezultat un document de 14 pagini cu o concluzie pe măsură: „apa de Dobroteasa (Calea Văcăresci) se descompune puţine minute după eşirea sa din fontană, nu este transportabilă, n-are gust plăcut, este grea la stomac. Această apă dacă este făcută gazoasă, nu se mai descompune, se conserva bine, este transportabilă, este foarte uşoară la stomac. Cu apa din Bucureşci nu se poate face băi”, se arată în buletinul de analiză. Studiul doctorului Obedenaru includea şi o comparaţie empirică cu una dintre cele mai notorii ape minerale de la acea vreme: Apa Minerală Spa, produsă în localitatea cu acelaşi nume din Belgia, una din cele mai vechi şi cunoscute staţiuni balneare din Europa. „În această stare este tot la fel de bună ca şi apa de Spa adevărată, transportată aci de curând. Chiar cei cu mijloace mai bine ar face să cumpere apă de Dobroteasa, decât să cumpere apa de Spa transportata, deoarece de multe ori apele minerale aduse la noi în ţară sunt falsificate, ba şi cele adevărate pierd mult din calităţile lor, când sunt trimise de mai multe lune”. Îmbutelierea apelor de la Văcăreşti a fost o idee de afacere de milioane pentru o societate în care consumul de sifon era în vogă, astfel că raportul doctorului includea şi aspecte economice: „Apa din Drobroteasa făcută gazoasă, nu va putea costa mai mult de 50 de bani butellia şi cinci bani paharul. Este necesar să se installe un aparat cu care să se facă gazoasă apa cum iese din sorgint”, se arată în document.

“Bucureştenii veneau la apele minerale de la Văcăreşti, mai ales dumincile şi de sărbători, când doamnele se adunau pentru a flirta cu tinerii de bon ton dar moda era ca fiecare să poarte în mână o ceşcuţă plină cu apă şi să se plimbe, de colo până colo, căci aşa era prescripţia medicală” (Constantin Bacalbaşa – “Bucureştii de altă dată”)

În acest context, antreprenorii nu au întârziat să apară.  C. Porumbaru, fabricantul de sifoane din acele timpuri a “primit” permisiunea de a lua apă gratuit de la izvoare şi de a o vinde ulterior, după îmbuteliere, la preţurile indicate de doctorul Obedenaru.

Olăneşti de Bucureşti, doar pentru băieţi deştepţi
Până la a fi date în folosită, viitorul izvoarelor a fost tranşat de o comisie de specialitate a Primăriei. Membrii acesteia, pe lângă faptul că au stabilit ca antreprenorul Porumbaru are dreptul să păstreze banii încasaţi în urma vânzărilor de apă minerală hotărăşte că izvoarele să fie date, gratuit, în antepriza, pentru ca, în schimbul lucrărilor de amenajare, să fie exploatate apoi timp de un an. Proiectul a fost câştigat de descoperitorul acestora. Inginerul A. Berthon a realizat lucrările de captare, al căror cost s-a ridicat la suma, fantastică pentru acele timpuri, de 63.938 de lei. Cu aceşti bani se puteau cumpăra, spre exemplu, 130 de milioane de butelii de apă minerală de la sifonarul Porumbaru.
Primăria face totuşi o serie de sacrificii băneşti şi ridică o galerie „rustică” de lemn, pentru „preumblarea malazilor”, astfel că la data de 17 mai 1872 „Fontana” de la Văcăreşti a fost inaugurată oficial.

După aproximativ o lună, un raport al serviciul medical al Municipalităţii „constată cu satisfacţiune că zisele fontane au fost vizitate cam de 200 de persoane suferinde”. Succesul acestora îl determină pe primarul Kretzulescu să-i invite pe proprietarii de omnibuze (n.r. – Trăsură asemănătoare cu diligenţa, care servea pentru transportul în comun al călătorilor, pe rute fixe) la discuţii şi să-i convingă să stabilească rute până la Văcăreşti. De altfel, multe diligenţe incluse în strategia de promovare a izvoarelor aparţineau fostelor hoteluri Concordia, Fieschi şi Patria. Din aceleaşi documente ale primăriei reiese că tot în 1872, exista “un drum de fier american”, denumire dată atunci primul tramvai cu cai, al cărui concesionar era un anume J. Slade.  Kretzulescu îi propune şi acestuia să înceapă lucrările, chiar în anul acela,  la „Calea spre fontana de ape minerale feruginoase de la Văcăreşti, căci va fi atât în profitul Dv. cât şi al Capitalei”.
„Apusul fântânilor”
Efervescenţa cu care autorităţile plănuiau viitorul balnear al Capitalei s-a mai stins după ce, în plină campanie de promovare, pe 27 iulie acelaşi an a avut loc un eveniment care ameninţa nu numai faima ci şi existenţa „Fontanei de la Văcăreşti”: izvoarele 1 şi 3 s-au oprit cu desăvârşire iar din izvorul 2 nu mai curgea decât puţină apă. După câteva zile însă, medicul-şef care supraveghea curele cu ape minerale ale pacienţilor anunţa că „apele întrerupte au revenit din abundenţă”. Pentru a asigura un debit mai mare izvoarelor Muncipalitatatea a luat măsuri ca Dâmboviţa să nu mai fie oprită la stăvilarul de la Şanţuri, situat în partea de Vest a oraşului.

„Ele (n.r. – Apele) aveau o cantitate mai mare de bicarbonat de fier decât cele din Occident, de la Spa, renumite şi foarte căutate de oamenii bogaţi din Europa şi din ţara noastră” (George Potra – „Din Bucureştii de altă dată”)

Un an mai târziu, Ministerul Agriculturii şi primăria Capitalei pregăteau participarea Principatelor Române la Expoziţia Universală de la Viena. Cum conflictele politice existau şi în acea perioadă, arhitectul Capitalei a distrus toate iluziile conducătorilor, arătând că niciuna dintre „pretenţioasele” realizări edilitare de atunci nu merita expusă între standurile de la Viena. Aşa se face că din partea Primăriei, au fost trimise doar şase „clondire” cu apă feruginoasă de la Văcăreşti. Discordiile politice au făcut în cele din urmă ca Bucureştiul să primească o medalie de argint pentru apele sale minerale.
Într-un mod aproape inexplicabil, orice referire la izvoarele de la Văcăreşti dispare din arhiva primăriei în 1877. O ultimă adresă este semnată de intendentul instituţiei ce solicită o sumă ridicol de mică pentru administrarea „faimoaselor” stabilimente de la Văcăreşti: 20 de lei pentru „două geamuri, un burete, patru mături, trei târnuri mari (n.r. – Mătură făcută din mărăcini sau din nuiele folosită la curăţarea străzilor), o broască la closete precum şi un om de ajutor la scoaterea apei din Fontana”.
Cei opt ani de existenţă a izvoarelor iau sfârşit în 1880 prin rectificarea cursului Dâmboviţei, după planurile inginerului Grigore Cerchez. Paradoxal, lucrarea a fost inaugurată cu fast de pe o scenă amplasată chiar pe locul izvoarelor şi ca o încununare a destinului absurd al “stabilimentelor” care ar fi putut înscrie Bucureştiul pe harta staţiunilor balneare, o sută de ani mai târziu, comuniştii au trecut prin acelaşi loc cu principala magistrală de canalizare a oraşului. Mai mult, chiar şi reabilitatea acestora a fost periclitată odată cu decizia comuniştilor de a ridica fabrici în inima oraşului, după cum spune  directorul pe Cercetare-Dezvoltare al Societăţii Naţionale a Apelor Minerale, Adrian Feru: “Apele din subteranul Bucureştiului nu mai respecta norme de potabilitate din cauza poluării excesive. Reactivarea acelor izvoare reprezintă un risc mare”.
Info…
Hărţile cu amplasamentul celor trei izvoare sunt indescifrabile pentru neavizaţi. Modificările de infrastructură urbană, care au culminat cu sistematizarea Capitalei de către comunişti începută în 1974, au modificat radical zona respectivă. Însă suprapunând hărţile vechi cu harta de astăzi a Bucureştiului şi având ca reper cursul modificat al Dâmboviţei, cel mai probabil acestea au fost existat în spatele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, la intersecţia Străzii Panait Cerna cu Splaiul Unirii. (VEZI FOTO)

Melodia saptamanii : Voltaj - Un prieten bun

Muzica veche si buna: Tina Turner - The best

Ziua curiozitatii: Te poate face mai prost propriul telefonul ?

     Un studiu readuce in discutie impactul negativ al telefoanelor mobile asupra creierului. O anumita functie reduce dramatic nivelul de inteligenta al posesorului.

     Oamenii de stiinta de la Universitatea Washington din St Louis au demonstrat printr-un studiu ca studentii obtineau rezultate cu 25% mai slabe la teste dupa ce ascultau soneria telefonului mobil.

     In mod surprinzator, cele mai slabe rezultate le obtineau cei care aveau ca sonerie o melodie cunoscuta, care le placea foarte mult, scrie Daily Mail.

     “Soneriile de la telefon nu sunt doar deranjante pentru ceilalti, ele chiar au un efect negativ asupra vietii noastre”, declara Jill Sheton, autorul studiului.

Potrivit studiului, atentia si memoria sunt grav afectate de aceste zgomote deranjante. Cu cat melodia este mai cunoscuta si mai placuta, cu atat este mai afectata capacitatea persoanei de a se concentra.

     Vestea buna este ca oamenii se obisnuiesc destul de repede cu aceste sunete care le distrag atentia si dupa un timp nu mai sunt influentati de ele.

    Astfel, cei care lucreaza intr-un birou unde telefonul suna frecvent vor fi deranjati cateva zile, apoi se vor obisnui si nu vor mai distrasi de aceste zgomote.

Sursa : Daily Mail

Melodia saptamanii : Veta Biris - Doamne ocroteste-i pe romani !

Iubeste mereu, iubeste romaneste, nu doar de DRAGOBETE !

Salutari calde, dragi cititori ai blogului. Scuzati-ma ca nu am mai scris nimic despre actiunile mele din ultima perioada. Va promit ca nu o sa mai scriu asa rar..
A trecut aproape jumate din luna dragostei, din luna iubirii...Ce prostie...Cum am zis mereu. De ce sa-i arati persoanei iubite ca o iubesti doar  in aceasta luna ? Fa-o mereu, cu o vorba buna...din cand in cand o floare. Cand spun persoana iubita nu ma refer doar la iubit/a, ci si la prieteni si familie. De ce ? Pentru ca si pe ei ii iubesti....Doar eu sunt prostul care da mereu ca bata in balta, mai ales atunci cand nu trebuie. sau cum e vorba romanului. Ma inec la mal, ca tiganu'.
Sa vedem. Peste 50% din persoanele cu care am vorbit, vor sarbatori Valentine's Day ? Le-am intrebat ceva simplu : De ce ? Si mi-au spus : Pentru ca e mai marfa, cool si atentie...LA MODA ? Cum coaie sa fie la moda o rabatoare ? Nu inteleg ? Craciunul e o sarbatoare la moda ? Rusaliile la fel ? Pana mea...In fine...Eu le-am spus un singur lucru sa faca atunci cand ajung acasa...Sa se uite in calendarul crestin-ortodox si sa-mi spuna ce sarbatoare e pe data de 14 februarie...Supriza. Nu e Sf. Valentin...Coaie, de ce sarbatoresti ceva ce nu exista ? Le-am spus simplu. Daca vrei sa iubesti, fa-o romaneste. In limba ta...Daca vrei sa o faci acum in mod special, in luna dragoste, fa-o macar de DRAGOBETE ! Sarbatoare pur romaneasca ! Asadar, pe 14 februarie in calendarul crestin-ortodox, sarbatorim : Sfintii CuviosiAuxentiu, Maron si Avraam., nici decum Sf. Valentin. Romano-catolicii ii cinstesc pe 14 februarie  SS. CIRIL, călug. şi METODIU, ep., patroni ai Europei UP ( nu stiu ce inseamna prescurtarile). Ei sarbatoresc pe 13 Sf. Valentin. Greco-catolicii pe data de 14 februarie ii cinstesc pe  : Cuv. Auxenţiu; [Chiril şi Metodiu - patronii Europei]. UP. Primul articol legat de 14 februarie, gasit prin google, arata cam asa :
 14 februarie, zi cunoscuta in toata lumea ca Valentine’s Day sau Ziua Indragostitilor, este ziua in care se sarbatoreste iubirea. 14 februarie este ziua in care Sfantul Valentin, patronul tuturor indragostitilor, a fost executat pentru “crima” sa de a celebra iubirea.

			Pai si cine il cisteste cu adevarat ? Toti crestinii ? Sa inteleg sa aceste patron al iubirii este cinstit de toata lumea, precum Iisus ? Cred ca o iau razma mai mult decat credeam...Nu vroiam sa intru asa adanc in aceasta postare. Am vrut sa fie una scurta si succinta ! Asadar biserica ortodoxa in cinsteste pe Sf. Valentin pe data de 16 februarie ! Asadar tot inainte dragilor, la atac ! Exista 3 legende legate de Sf. Valentin. Eu nu va spun nici macar una. Puteti cauta pe net...Va spun doar asa :sarbatoriti ce-i al vostru. Sunteti romani, trebuie sa fiti mandri ca sunteti romani si nu uitati : IUBITI ROMANESTE ! ! Va pup...Ne vedem curand...Iubiti-va mult (cum zicea un clasic in viata) =)) Pe final, o melodie veche si buna : ps : La aceasta postare m-a ajutat si Ruxandra Opreanu (voluntar si ea al Crucii Rosii Romania, filiala sector 4).

Veche si buna : Ace of Base - All that she wants

Ziua Curiozitatii ! Traficul din Bucuresti, de ieri pana azi

     Traficul din București a fost reglementat începând cu apariţia pe străzile mahalalelor a primelor birje. Ordonanţele domnitorilor către spătari s-au ținut lanț de-al lungul timpului, astfel încât în jurul anului 1880 apar primele directive privind restricţiile de acces pe vreme nefavorabilă sau confiscarea pe o perioadă determinată a mijloacelor de transport.

     Cea mai veche lege care reglementa circulaţia în Bucureşti o reprezintă un pitac (n.r. – Poruncă scrisă) al domnitorului Nicolae Caragea (1782-1783) către marele spătar (n.r. – Șef al armatei și al poliției). În principal documentul impunea pedepse pentru cei care aruncau gunoaie pe drum și restricții de circulație pe timp de ploaie sau ninsoare: “[...] fiindcă acum uliţele din mahalalele ce cad împrejurul podului Mogoşoaiei sunt drese, poruncim Dumitale ca să i se dea strajnică poruncă Căpitanului străjii ot capulu podului Mogoşoaiei, ca de acum înainte până la viitoare toamnă, când încep ploile, noroaiele și zăpezile, să nu mai lase a intra pe pod care cu lemne, cherestea, fânuri, buţi şi orice alte poveri; ci să le abată a intra în uliţele acelor mahalale şi osebit de aceasta să publicariseşti către toţi lăcuitorii prăvăliaşi şi ceilalţi cari au case pe lângă podul Mogoşoaiei, ca nimeni de acum înainte să nu mai îndrăsnească a mai arunca pe pod lături ori gunoaie”. Responsabil pentru respectarea legii era polcovnicul de poduri care trebuia “să aibă îngrijirea când va vedea pe cinevaşi urmând împotrivă să vie să-l arate la spătărie”.
               Prima “amendă”: bătaia sau muncă silnică la ocnă
     Un alt document care apare 20 de ani mai târziu implementează, în premieră pentru București, limitele de viteză. În anul 1801 domnitorul Alexandru Moruzzi (1793-1796 şi 1799-1801) a cerut marelui agă (n.r. – Dregător domnesc care avea în funcție siguranța publică) Alecu Caragea, “ca să facă o straşnică poruncă pentru înfrânarea acelor vizitii ce umblă cu butce şi carete pe uliţele târgului, în treapădul mare, de nici nu să uită peste ce dau, sacatefsind (vătămând, n.n.) oameni şi mueri la drum. [...] în vreme ce înmulţirea butcelor şi caretelor, care aleargă şi umblă fără de socoteală, nu numai podurile se strică şi se sfarmă, mai înainte de vremea lor, care se fac cu atâta osteneală şi grea cheltueală’’. Dacă domnitorul Moruzzi a solicitat în primă instanță doar să se ia măsuri, ulterior el stabilește printr-o lege ca cei care îi încalcă porunca să fie aspru pedepsiţi. „[...] care această netrebnicie a vizitiilor nefiind suferită, strajnic poruncim Domnia mea, să daţi nizamul (n.r. – document) acesta la toţi vizitiii de obşte, făcându-le şi porunca cunoscută ca să o ştie că de acum înainte, cel ce împotrivă se va purta şi cât de puţin întâmplare de bântuirea cuivaşi se va întâmpla, negreşit acel vizitiu, după ce se va bate strajnic, se vă trimit apoi la ocnă’’.

               “Brigadă de Poliție Rutieră”, pe vremuri
     În 1861 la Prefectura Poliţiei Capitalei ia fiinţă, “Serviciul Fiacrelor”, după denumirea franceză, cu însărcinarea de a îndruma circulaţia în Capitală şi supravegherea birjelor, caleştilor, cupeurilor, şaretelor, braşovencelor sau căruţelor de povară. La început brigada era compusă din cinci comisari, fiecare fiind ajutat de câte doi epistaţi (agenţi). În anul 1867 apare şi un Regulament de circulaţie , care va fi menţinut în vigoare până după primul război mondial, iar în 1871 se înfiinţează, Societatea Română de Tramvaiuri, cu tramvaie trase de cai, pentru ca în 1894 să se dea în folosinţă prima linie electrică pentru tramvaie, pe traseul Cotroceni-Obor. „Serviciul Fiacrelor’’ capătă mai târziu denumirea de “Biuroul de birji şi servitori’’, condus de un comisar, având în subordine patru revizori şi 8-10 agenţi. Cu timpul, din anul 1901, în sarcina acestui birou a intrat şi înscrierea şi controlul automobilelor.

     Pe străzile şi uliţele bucureştene, circulau în 1872, un număr de 250 de căruţe sau birji, folosite pentru plimbare chiar şi în afara oraşului. De asemenea, mai puteau fi văzute 7 omnibuze (trăsuri cu o capacitate de 10 persoane), în acelaşi an intrând în exploatare prima linie de tramvai, pe traseul Calea Târgoviştei (Calea Griviţei de azi) – Podul Mogoşoaiei – Teatrul Naţional – str. Biserica Enei – str. Academiei – Pţa Sf. Gheorghe – Moşi. Una din zonele în care staţionau cele mai multe birji era Piaţa Teatrului Mare, adică unde este acum hotelul “Novotel” (Calea Victoriei cu Ion Câmpineanu), după cum aflăm din cartea lui George Costescu, „Bucureștii vechiului regat”:, În cea de-a doua piaţă, a Teatrului Naţional, frontul birjarilor muscali primea în fiecare zi defilarea bucureştenilor plimbăreţi care făceau zilnic promenadă între Capşa şi Palat. Această piaţă mai avea caracteristic şi faptul că atunci când întrunirile publice erau mai înfierbântate şi căutau să meargă să manifesteze la Palat, erau oprite acolo de cordoanele de jandarmi şi de poliţişti, cu care cetăţenii obişnuiau să se înfrunte, provocând înghesuieli, scandaluri şi uneori încăierări cu urmări sângeroase’’

                                  De la nazim, la ordonanțe      După ce reglementarea circulației din București a ajuns să fie strict atributul Prefecturii Poliţiei Capitalei, instituţia a emis de-al lungul timpului mai mult ordonanțe, potrivit uzanţelor vremii. Astfel, printr-o ordonanţa din 1886, “niciuna din trăsurile de piaţă nu va mai primi şi transportă cadavre la cimitir’’. Conductorii trăsurilor care contraveneau acestei ordonanţe, erau “daţi judecăţei’’, iar trăsura supusă “unui regim serios de desinfecţiune, oprindu-se de a mai circula pe timp de 15 zile’’. Și circulația pietonală a fost reglementată începând cu 1893 astfel că bucureștenii erau invitați “să circule pe Calea Victoriei şi pe bulevarde numai pe trotuare şi numai pe partea dreaptă, luând ca punct de orientare direcţiunea în care fiecare merge. Strada va rămâne absolut liberă pentru circulaţia trăsurilor’’. Mai mult, orice atrupament, staţionare în masă, manifestaţiune în ceată sau procesiune de orice natură’’ era interzisă începând cu 1900.

                 Primele permise și numere de înmatriculare
     Și participanții la trafic trebuiau să respecte anumite norme de conduită: era oprit “a trece pe trotuare călare ori cu trăsura, cu velocipedul, cu căruţa [...] sau a lega caii şi alte animale dinaintea caselor, ori a prăvăliilor’’. Întrucât legislaţia ajunsese depăşită de realităţile vremii, vehiculele, [fiind] necunoscute la epoca redactării Codului penal’’, începând cu 1904, cărăuşii, chirigii, birjarii erau obligaţi printr-o altă ordonanță, să aibă număr la trăsură “să-şi păzească rândul, să nu alerge prea iute, să nu plece de lângă animale’’. Mai mult, proprietarii de trăsuri nu puteau angaja conductori care nu aveau “permis din partea Prefecturii pentru libera practică a meseriei’’, birjarul era obligat să predea Poliţiei orice obiect uitat în trăsură, trebuia să fie cuviincios, curat îmbrăcat, “să nu doarmă pe capră când au trăsura în circulaţie”, să nu fie “în stare de beţie’’, să nu se întreacă, să nu refuze muşterii sau să nu primească amaneturi pentru plata birjei. Până și „întrebuinţarea de cai nărăvaşi sau de animale bolnave, mânarea cailor, mai repede decât trapul mic’’ era sancționată de oamenii legii.
     De altfel, regulamentul de poliţie comunală conţinea deopotrivă prevederi de circulaţie şi de salubritate, reglementând “căruţele care transportă băligar, pământ, gunoiu’’. Acestea trebuiau să aibă „loitrele bine încheiate şi să fie bine înfundate în formă de ladă, ca să nu se risipească conţinutul pe stradă’’. De asemenea un articol aparte stipula ca “toţi cei care transportă prin oraşe obiecte cu miros greu, scârboase sau cu un aspect urât, precum şi cenuşe, piei şi coarne de vite tăete, sunt obligaţi a avea aceste obiecte învelite cu pânză sau muşama pusă deasupra căruţei’’.

istoricul Florin Șinca, comisar în cadrul Poliției Capitalei iar informațiile sunt culese din viitoarea sa carte „Istoria Poliţiei Capitalei”, ce va apărea în librării în luna martie.


Aceste informatii sunt culese din viitoarea carte , " Istoria Politiei Capitalei " scrisa de istoricul Florin Sinca, comisar in cadrul Politiei Capitalei, carte ce va aparea in librarii in luna martie.

Melodia saptamanii : LMFAO - Sexy and i know it

Veche si buna ! Voltaj - Iarna

Salutare dragilor. Astazi va propun o melodie care poarta numele acestui anotimp in care ne aflam. IARNA ! Melodi a fost scoasa in 2001 facand parte din albumul 3D. Auditie placuta !

Ziua curiozitatii !

            Oamenii de stiinta sustin ca aparatul capabil sa citeasca mintea umana ar putea deveni realitate, dupa ce au demonstrat ca pot sa descifreze ce aude o persoana prin decodarea undelor cerebrale.
            Creierul fragmenteaza cuvintele in sabloane complexe, care la randul lor sunt decodate si traduse in limbajul uman, cred cercetatorii.

            Oamenii de stiinta sustin ca mintea umana proceseaza gandurile in acelasi mod in care proceseaza sunetul. Ei spera sa poata realiza un aparat care sa poata interpreta gandurile persoanelor care au dizabilitati de comunicare.

            „Descoperirea este foarte importanta pentru pacientii care au suferit un atac cerebral sau pentru cei care nu pot vorbi”, a declarat profesorul Robert Knight, de la Universitatea din California.

            Jan Schnupp, profesor la Universitatea Oxford, a descris descoperirea ca fiind remarcabila.

          "Creierul functioneaza prin traducerea sunetelor din lumea exterioara, cum ar fi cuvintele rostite, in unde cerebrale. Iar daca oamenii de stiinta vor reusi sa le decodeze, atunci vorbim de o descoperire remarcabila", a declarat profesorul.

Sursa : The Telegraph