Scandal fara precedent la Nationala Luxemburgului inaintea meciului din aceasta seara pe care il vor disputa impotriva Romaniei: mai multi jucatori sunt banuiti ca au primit importante sume de bani ca sa tranteasca meciul cu Nationala noastra.
Printre suspecti se afla un chelner care a fost vazut de mai multi martori incasand un bacsis nesimtit de la un client care vorbea limba romana. Mai mult, chelnerul a fost tinut de clientul roman mult peste program, tocmai in ideea de a fi extrem de obosit la ora meciului.
Nici mafia pariurilor nu pare straina de suspiciunile care planeaza asupra jucatorilor luxemburghezi. Sume importante de bani au fost pariate in Asia pe o victorie a Romaniei in meciul din aceasta seara, lucru ce pare să confirme ca meciul a fost deja aranjat.
Mircea Sandu a negat insa blatul. “Inteleg ca orice victorie a Romaniei intr-un meci oficial poate parea surprinzatoare, dar sa spui ca am cumparat jucatorii luxemburghezi mi se pare exagerat. Jucatorii lor au tot doua picioare, nu vad de ce nu am putea sa-i batem. Meciul începe de la 0-0, orice este posibil, chiar si o victorie a Romaniei”, a explicat Naşul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu